Sănătatea ta psihică este afectată chiar acum. Află de ce

internet-network-generic-istock_650x400_71459822128

loading...

Unul dintre lucrurile îngrijorătoare ale societății contemporane reprezintă legătura dintre utilizarea internetului și nivelul de depresie, în special în cazul persoanelor care petrec mult timp la calculator.

Internetul

Nu se poate nega faptul că internetul are o influență foarte mare asupra societății. Niciodată nu am avut un astfel de acces la știri, informații și divertisment din toate culturile lumii.

Când creierul este suprasolicitat și primește noi informații continuu, se adaptează, învățând să fie stimulat constant. De aceea, atunci când nu putem avea acces la internet, devenim plictisiți, acest fenomen purtând denumirea de dependență de noutate.

Smartphone-urile

Deși se află în strânsă legătură cu dependența de internet, dependența de smartphone este atât de răspândită încât merită să aibă propria categorie. Smartphone-urile au devenit indispensabile vieții omului, acesta întâmpinând dificultăți în a renunța pentru o zi la el.

S-a demonstrat faptul că cei care folosesc frecvent smartphone-urile, sunt predispuși să manifeste comportamente temperamentale, să nu-și mai concentreze atenția asupra a ceea ce au de făcut. La fel ca dependența de droguri, dependența de telefonul mobil reprezintă o încercare de a-ți îmbunătăți pe moment starea de spirit, verificarea neîncetată a email-urilor, trimitea sms-urilor și navigarea pe internet distrăgând atenția de la grijile de zi cu zi.

Rețelele de socializare

Rețelele de socializare sunt utile, atât timp cât sunt utilizate cu precauție. Ne permit să rămânem în contact cu prietenii și cu familia, să ne distrăm și să purtăm discuții interesante.

Există un aspect mai puțin cunoscut: pentru o mulțime de oameni, un site de socializare precum Facebook poate duce la o stare emoțională negativă. Pe măsură ce vedem anumite aspecte pozitive importante din viața altor oameni, putem deveni invidioși – iar prea multă invidie poate duce la depresie.

Pornografie

Potrivit unui sondaj de opinie privind utilizarea pornografiei pe internet, rezultatele au fost surprinzătoare. Dintr-un total de 793 de persoane, 37% au declarat că urmăresc o dată pe săptămână, 33% în fiecare zi, iar 10% de mai multe ori pe zi.

Din punct de vedere psihologic, pornografia are capacitatea de a schimba modul în care funcționează creierul, chiar până în punctul în care poate modifica căi neuronale și poate determina schimbări în comportament.

Jocurile

La fel ca cele mai multe forme de divertisment, jocurile video sunt larg considerate a fi o formă de evadare. Pentru unii, acest lucru înseamnă o evadare de la responsabilitățile personale. Pentru alții, este o modalitate de a-și distrage atenția de la aspectele neplăcute ale vieții reale, cum ar fi starea generală de nefericire.

Jocurile video amână depresia, iar atunci când se transformă în dependență, determină deteriorarea fizică și mentală, deteriorarea stimei de sine sau înrăutățirea relațiilor cu cei din jur.

Sursa: makeuseof.com

 

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *