Hitler a fost înrudit cu rasele pe care le detesta!
Adolf Hitler a avut, probabil, atât strămoşi de culoare, cât şi evrei – exact acele grupuri etnice pe care voia să le extermine -, potrivit unor teste ADN efectuate recent…
Adolf Hitler a avut, probabil, atât strămoşi de culoare, cât şi evrei – exact acele grupuri etnice pe care voia să le extermine -, potrivit unor teste ADN efectuate recent…
În toată lumea sunt peste 3000 de oameni autotrofi, care nu mănâncă și nu beau apă deloc, secretul constând în ideea că organismele pot fi capabile să transforme energia solară…
Lumile şi universurile subpământene au fascinat dintotdeauna imaginaţia oamenilor. De la catacombele în care se ascundeau primii creştini, la cele ale Parisului şi de la buncărele construite în timpul Războiului…
Despre masonerie şi influenţa ei asupra istoriei şi asupra vieţilor noastre s-a mai scris şi se va mai scrie. Datorită faptului că este o societate secretă, a cărei putere se…
1. Alimentaţia În mod obişnuit, mesele sunt împărţite în trei etape. La unele popoare, masa principală este cea de dimineaţă, la altele cea de seară, obicei pe care-l considerăm mai…
La 21 ianuarie 1924, a încetat din viaţă Vladimir Ilici Lenin (Ulianov) revoluţionar comunist, lider al partidului bolşevic, autor al doctrinei care-i poartă numele (n. 22 aprilie 1870). Lenin a…
A pretinde că ești ceea ce nu ești, pentru a impresiona. Pentru că petreci foarte mult timp concentrându-te asupra părerii celorlalți despre tine sau asupra a ceea ce vor cei…
“Cina cea de Taină” este, fără îndoială, una dintre cele mai controversate capodopere ale lui Leonardo da Vinci. Celebrul tablou a stârnit interesul a numeroși cercetători care au tot încercat…
În urma unor studii, cercetătorii americani au demonstrat că și atunci când nu vedem luna sau atunci când nu știm ca aceasta se află în formă plină pe cer, ne…
Vampirii energetici sunt persoanele care au o energetică slabă. Pentru a supraviețui, ei au mereu nevoie să se alimenteze cu energie străină. Ei sunt în căutare permanentă de atenție din…
Un mason de origine română de rangul 33 din Marea Lojă Reunită a Scoției și Irlandei „Walt Disney”, Geoffrey Popescu, dezvăluie adevărurile care ne neliniștesc despre zona Bucegilor. De mult…
La 28 august 1835, Safta Brâncoveanu, fiica Marelui Ban Tudorache Balş și soția Banului Grigore Basarab Brâncoveanu, a semnat contractul de construire a unui spital lângă Biserica Brâncovenească din Capitală.…
Pentru cei mai mulţi dintre noi, dimineața începe cu o cafea. Fiind mereu pe fugă, grăbiţi, nu mai avem timp să ne preparăm cafeaua, așa că introducem o bancnotă şi…
Prelevarea organelor de la oamenii aflați în moarte cerebrală a devenit un obicei des întâlnit în România. Subiectul a fost abordat şi la Seminarul de Medicină şi Teologie, unde comunitatea…