Adevărul din spatele criticilor dintre adversarii politici
”Opoziția n-a mai propus nimic concret de cinci ani”; ”Programul de guvernare este catastrofic”; ”Adversarul meu nu are de propus nicio măsură concretă pentru a redresa puterea de cumpărare a concetățenilor noștri” etc. – campaniile electorale (și ansamblul vieții politice) sunt împănate cu acest tip de atacuri și critici. Totuși, ne-am putea aștepta ca opinia publică să fie mai interesată de propuneri constructive decât de remarci răutăcioase.
Însă, dacă oamenii politici acordă atât timp criticării adversarilor, înseamnă că au un motiv. Studii de psihologie au constatat că memorăm mai bine argumentele negative decât pe cele pozitive și că ne apropiem mai mult de o persoană care folosește mai degrabă argumente negative decât pozitive.
Psihologii George Bizer și Richard Petty au adunat voluntari pentru un experiment și i-au împărțit în două grupuri. Cei din primul gup au vizionat un mesaj de campanie electorală care îndemna la vot în favoarea unui candidat fictiv pe nume Smith, lăudându-i calitățile umane și pe cele ale programului său. Cei din al doilea grup au vizionat un mesaj de același fel care prezenta, bineînțeles, liniile principale ale programului lui Smith, dar care se preocupa mai ales de criticarea adversarului său, un așa-numit Bredesen.
La încheierea primei faze, majoritatea participanților din cele două grupuri aveau intenția să voteze cu Smith, însă psihologii au vrut să vadă în ce măsură intențiile de vot ale subiecților rezistau unor eventuale tentative de destabilizare. Pentru aceasta au arătat tuturor participanților un mesaj care critica politica lui Smith. Au constatat astfel că participanții din primul grup, câștigați inițial pentru cauza lui Smith prin argumente ”pro-Smith”, își schimbau părerea și se alăturau candidatului Bredesen, în timp ce participanții din al doilea grup, care erau de partea lui Smith datorită argumentelor anti-Bredesen, rămâneau favorabili candidatului Smith.
Când suntem de partea unui candidat politic care nu face decât să-și critice adversarul avem toate șansele să-i rămânem fideli chiar dacă primește la rândul lui critici. Dimpotrivă, dacă suntem de partea unui candidat care are un discurs prea pozitiv și care nu face decât să-și pună în evidență propriile inițiative riscăm să ne schimbăm părerea ulterior. Pentru o personalitate politică este rentabil să-și consacre o parte din timpul său atacării politicii altora.
În opinia altor autori, explicația acestui fenomen psihologic este următoarea: formarea unei preferințe plecând de la o perspectivă negativă produce o atitudine de rezistență generală la persuasiune în rândul publicului atât de bine încât există apoi tendința de a-și păstra poziția. Acest fenomen, numit și efect de negativitate, explică astfel atacurile repetate ale candidaților prin mass-media. Publicul își formează o opinie în funcție de argumentele negative emise de unii împotriva altora, ceea ce permite o mai bună înțelegere a diverselor companii de denigrare orchestrate cu regularitate împotriva unuia sau a altuia dintre candidați. Scandalurile privind chestiunile financiare sau de moravuri sunt evident o posibilitate de ”a ataca adversarul” și a atrage astfel adeziunea stabilă a electoratului.
Efectul de negativitate ne ajută să înțelegem de ce dezbaterile televizate sunt o parte atât de importantă în atacurile și criticile la adresa adversarului. Din nefericire, această prejudecată cognitivă constituie un oarecare handicap pentru dezbaterea politică în sine.
Sursa: Sébastien Bohler, ”150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică”, ed. Polirom, 2009
