Copilul-profet, care a uimit lumea științei
Boris Kiprianovici, alintat de familie Boriska, este deja o vedeta internationala, fara sa-si fi dorit el, ori familia lui, vreodata asa ceva.
Baiatul care pretinde ca a trait pe Marte si ca are o misiune de indeplinit pe Terra, alaturi de alti copii supradotati ca si el – numiti ”copiii indigo”, a atras nu doar atentia amatorilor de senzational, ci a comunitatii stiintifice.
Articolul pe care ziarul “Pravda” i-l dedica in 2004 l-a facut celebru si a fost tradus in numeroase alte limbi, iar de atunci, micul Boris e urmarit cu maxim interes atat de specialisti, cat si de cei preocupati de misterele lumii, noteaza expunere.com
Abilitate incredibila
S-a nascut la 11 ianuarie 1996, in orasul Volski din regiunea rusa Volgograd, intr-o familie din clasa medie (mama-medic dermatolog, tatal-ofiter in rezerva), Boris a provocat de la bun inceput uimire.
Mama lui l-a adus pe lume fara nici o durere, iar ulterior, a constatat ca ”puiul meu rareori plangea si nu se imbolnavea niciodata”. A fost capabil sa-si mentina capul la numai 15 zile si sa-si priveasca mama in ochi, performante pe care bebelusii le reusesc abia la cateva luni. A rostit primul cuvant (“baba”) cand avea 4 luni, iar la varsta de 7 luni, inspirat de ce a vazut pe un perete, a construit prima propozitie: “Vreau un cui”.
La varsta de un an si jumatate, copilul putea deja sa citeasca titlurile mari din ziare. Cateva luni mai tarziu a desenat folosind culorile violet si galben, iar specialistii care i-au analizat “pictura” au tras concluzia ca e vorba de contururi umane, cu aurele lor energetice.
La gradinita, Boris si-a socat educatoarele cu memoria exceptionala si o abilitate incredibila de a acumula noi informatii, dar si de a folosi notiuni complicate, cu mult peste puterea de intelegere a unui prescolar. “Nimeni nu l-a invatat asta”, a povestit presei mama lui, Nadejda. “Dar uneori, se aseaza in postura lotusului (pozitie yoga) si incepe sa vorbeasca despre Marte, despre sistemele planetare, civilizatii indepartate. Ceva de nu ne vine sa credem urechilor!”.
Boriska si-a speriat parintii insirand numele planetelor sistemului nostru solar, ba chiar si ale satelitilor si ale altor galaxii, ei crezand ca baietelul lor si-a iesit din minti. Abia cand au verificat in tratatele de astronomie au constatat ca micutul vorba “ca din carti”. ”A inceput sa le vorbeasca oamenilor despre pacatele lor. A abordat un individ pe strada pentru a-i spune sa termine cu drogurile. Barbatilor le spunea sa inceteze sa isi insele nevestele…
Micul profet ii avertiza pe oameni despre necazuri si boli viitoare, ceea ce a creat o reputatie nefavorabila parintilor sai”, a titrat presa rusa. Lumea a aflat repede despre acest baietel iesit din comun, dar putini au fost cei dispusi sa il ia in serios.
Secretul Proserpinei
La varsta de 5 ani, Boriska a inceput sa vorbeasca despre o planeta numita Proserpina, care ar fi disparut cu sute de mii sau poate chiar milioane de ani in urma. Parintii au fost din nou uimiti, fiindca nimeni in casa lor nu pomenise vreodata acest nume. Micutul a povestit ca Proserpina a fost lovita si sfaramata in bucatele, dar ca locuitorii ei au reusit sa se teleporteze in a cincea dimensiune, pe care o descriu drept ”lume paralela”.
Pe atunci, el se afla pe Marte, de unde soarta Proserpinei a fost observata cu mare atentie. Boriska mai sustine ca parte din copiii planetei disparute au ajuns, sub o forma sau alta, pe Pamant, “ceea ce ar explica de ce se nasc aici micuti care par sa-si aminteasca o viata anterioara traita in alt colt de univers si care se descriu pe ei insisi drept extraterestri”, dupa cum a notat presa rusa.
Interesant este faptul ca, in 2005, deci mult mai tarziu decat l-a pomenit baietelul, numele Proserpina a fost propus pentru a zecea planeta descoperita in sistemul nostru solar (situata teoretic dupa Neptun si avand de trei ori dimensiunile lui Jupiter), problema fiind ca denumirea fusese data, in 1985, asteroidului 399.
La bordul unor navete spatiale
Boris a mai povestit de-a lungul timpului, printre altele, ca a trait in repetate randuri pe Marte, “o planeta locuita si acum, dar in subteran, dat fiind ca acolo s-ar fi produs o catastrofa nucleara, soldata cu pierderea atmosferei”. Potrivit baiatului, martienii respira gaz, nu oxigen, si de aceea nu imbatranesc, precum pamantenii.
El mai sustine ca a zburat de nenumarate ori de pe Marte catre Terra, dar si catre Jupiter, la bordul unor navete spatiale pe care uneori le pilota singur! Baiatul a mai relatat si despre prietenul sau… Lemurian, care avea “ca si restul populatiei, 9 metri inaltime”, si care a pierit chiar sub ochii lui, ucis de o stanca in timpul unui urias cataclism terestru. ”Nu l-am putut salva. Destinul nostru este sa ne intalnim in aceasta viata”, spune baiatul.
Interesant este faptul ca povestea lui despre existenta si disparitia civilizatiei Lemuriene a fost confirmata de un respectat profesor, Sumathi Ramaswamy, care a publicat, la editura Universitatii din California , cartea intitulata:”The Lost Land Of Lemuria”.
“M-am dus spre camera lui, fiindca l-am auzit vorbind cu cineva, desi stiam cu certitudine ca e singur”, a declarat mama copilului intr-un interviu acordat in 2007 pentru “Project Camelot” si citat de ”Nexus Magazin”. “Intr-adevar, era singur, iar in fata lui se afla un mozaic colorat, facut din piese de construit, reproducand cele doua lanturi din structura ADN! Le-am recunoscut imediat, fiindca am studiat la Institutul de Medicina”, a adaugat mama.
Baietelul ii spunea cuiva ca a fost pilot pe o naveta de cercetare si om de stiinta, dar ca niciodata nu ar accepta sa incruciseze ADN uman cu ADN de reptila, ceea ce ar contraveni legilor selectiei naturale. Dupa care a rostit cateva cuvinte in latina . Socata, mama n-a mai stat sa-l asculte, ci l-a zgaltait, intrebandu-l cu cine vorbeste. Borisca s-a trezit din transa si, confuz, a murmurat:”Ma jucam doar”.
Detalii intergalactice
Mai tarziu, cand Nadejda a incercat sa redeschida subiectul, baiatul i-a spus doar ca acele informatii nu sunt destinate oamenilor si ca secventa ADN a martienilor e diferita de cea terestra si mai apropiata de cea Lemuriana. Mama a mai observat ca referirile fiului la viata de pe Marte dateaza din perioade diferite.
Pare deci ca Boris isi aminteste episoade dintr-un interval care cuprinde mii de ani! Baiatul, caruia ii plac filmele americane despre aventurile spatiale, desi considera ca denatureaza realitatea, mai spune ca a venit vremea ca fiinte “speciale” (asemenea lui) sa se nasca pe Pamant, pentru a contribui la renasterea planetei, dupa ce se vor produce doua catastrofe legate de apa. “Putini oameni vor supravietui”, afirma Boris, care nu se teme de moarte: “Si pe Marte, unde am trait eu, a fost o astfel de catastrofa. Si oameni ca noi inca traiesc acolo”.
“Baiatul de pe Marte” mai sustine ca pamantenii vor descoperi invataturi pretioase sub o piramida inca nedescoperita. Potrivit lui Boriska, viata pe Pamant se va schimba “odata ce Sfinxul va fi deschis”, adica va fi declansat mecanismul aflat in zona urechii statuii.
Boris a oferit detalii legate de constructia vehiculelor intergalactice. Luand o creta, a desenat un obiect oval, explicand: “E compus din 6 straturi”. Stratul exterior – 25 % – e facut din metal dur, al doilea strat, de 30 %, e din ceva asemanator cu cauciucul, al treilea de 30 % e facut din metal. Un ultim strat, de 4 %, e dintr-un material special magnetic. “Daca incarcam acest strat magnetic cu energie, navele vor putea zbura oriunde in univers”, spune micutul intrat inca din 2005 in atentia cercetatorilor.
Unul dintre copiii-indigo
Ufologii, astronomii si cercetatorii au cazut de acord ca ar fi imposibil ca baiatul sa fabrice toate aceste povesti. Limbajul si termenii stiintifici pe care-i foloseste sunt utilizati de specialisti, iar medicii au fost de acord ca Boris are abilitati neobisnuite, cu toate ca nu spun, bineinteles, ca a trait pe Marte in trecut! Specialistii de la Institutul de Magnetism, Ionosfera si Unde Radio Terestre, din cadrul Academiei Ruse de Stiinte i-au fotografiat aura.
“Spectrograma lui are culoarea portocalie, ceea ce inseamna ca are un puternic intelect”, a declarat profesorul Vladislav Lugovenko. Acesta sustine ca baiatul este unul din norocosii care, prin intermediul energiei, se pot conecta la rezervorul universal de informatie, de unde extrag date la care, pe cale naturala, n-ar avea acces.
Cotidianul “Pravda” a scris de altfel ca Boriska isi incarca bateriile, periodic, dintr-o zona (Medvedetskaia Griada) recunoscuta de localnicii din regiunea sa natala, Volgograd , ca avand proprietati ciudate. Profesorul Lugovenko spune ca “exista niste indivizi neobisnuiti care s-au nascut pe toate continentele in ultimii 20 de ani”. Oamenii de stiinta ii numesc “copii indigo”, iar Boris este unul dintre ei.
Seminte de Stea
Potrivit profesorului Lugovenko, in zilele noastre este posibil sa se masoare puterile extrasenzoriale ale oamenilor, cu ajutorul unor dispozitive speciale. Oamenii de stiinta din toate colturile lumii realizeaza cercetari extinse, in incercarea de a descoperi misterul copiilor fenomenali – copiii indigo (numiti asa dupa culoarea aurei pe care o au in jurul lor). S-a demonstrat ca persoanele care au o capacitate a creierului mai mare decat cea “normala” pot detine abilitati speciale, cum ar fi clarviziunea, premonitia sau telepatia.
Denumirea de copiii-indigo a devenit cunoscuta datorita lui Lee Carrol si Jan Tober, autor ai cartii omonime [publicata de Editura FOR YOU]. Un copil-indigo pare sa fie un copil care manifesta noi caracteristici si tipare de comportament diferit, in general, de cele din trecut, iar aceste tipare sunt unice. Aproape toti copii-indigo au coeficientul de inteligenta (IQ) de 130 si 140.
Dar sunt si unii care il au peste 160 (un IQ de 60 este considerat semn al inapoierii mintale, cel de 70-79 este la limita, 80-89 este considerat mediu de jos, 90-109 reprezinta media de inteligenta, 110-119 este media superioara, 120-129 peste medie, iar incepand cu 130 este considerat peste normal. Media IQ-ului pe glob este de aproximativ 100 de puncte). Coeficientul IQ arata ca inteligenta oamenilor creste in mod spectaculos la noile generatii.
Conform cercetatorilor care au studiat fenomenul, se pare ca printre noi exista un numar in crestere de copii cu abilitati intuitive, intelectuale si fizice remarcabile (clarviziune, telechinezie, clarauditie, IQ genial, simturi extrem de ascutite, unii, dintr-o data, incep sa vorbeasca o limba straina, sau au o forta fizica neobisnuita). Ei povestesc, la varste fragede, amintiri din vieti trecute, isi amintesc perioada din pantecul mamei, sau, mai surprinzator, uneori perioada de dinainte de conceptie.
In mod frecvent, ei povestesc despre interactiunile lor cu “extraterestri”. Unii ii numesc “Copiii Razei Albastre”, “Seminte Stelare” sau “Copiii Indigo”, dar s-ar putea numi si “Copiii Mileniului”. Oricum ar fi, de cand s-a nascut si pana in prezent, parintii lui Boris ar fi fericiti daca cineva ar reusi sa le clarifice, cu adevarat, situatia baiatului lor…
sursa: expunere.com secretele.com,