Maica Alexandra şi miraculoasa realitate a îngerilor

În anul 1909, naşterea sa a fost salutată cu douăzeci şi unu de salve de tun. Era omagiul firesc pentru descendanta unor vechi familii regale. Părinţii săi au fost Regele Ferdinand şi Regina Maria. Este vorba despre Principesa Ileana a României, cea care, prin căsătoria cu Anton de Habsburg, avea să devină şi arhiducesă de Austria. Încă din timpul copilăriei i s-a explicat că menirea unei prinţese este să îşi facă datoria faţă de ţara ei, în orice împrejurare, să fie respectuoasă, plină de bunăvoinţă şi iubire faţă de cei din jur, să nu se plângă. Asemeni tuturor celor de rangul ei, trebuia să fie o prezenţă radioasă la ceremonii şi banchete, chiar şi atunci când nu se simţea bine sau era tristă. Din adolescenţă a ştiut că este scris în propria-i menire, între altele, să traverseze un oraş pe vreme crâncenă sau în timpul unui bombardament, pentru a ajunge la un eveniment caritabil, la o şcoală, sau la un orfelinat unde promisese că va fi prezentă. Cuvântul de onoare era principiu regal, timpul său era timpul ţării sale. ,,Era de datoria mea să îi servesc pe ceilalţi, în acord cu regulile strict stabilite pentru toţi cei în poziţia mea: să fiu acolo unde eram chemată, să îmi plec urechea la nevoile altora, să plâng cu ei sau să mă bucur cu ei, după cum erau împrejurările.”, scrie Principesa Ileana, în splendida-i autobiografie. (,,Trăiesc din nou”, editura Humanitas, 1999) Crescută şi educată într-un spirit cultural elevat, a învăţat engleza, franceza, germana, a luat lecţii de pictură şi sculptură. A fost copleşită de prezenţa impunătoare prin frumuseţe, farmec şi personalitate a mamei sale, Regina Maria, pentru care a simţit o infinită dragoste şi o admiraţie covârşitoare. ,,Prezenţa mamei radia viaţă şi lumină. Toată lumea o iubea. Toate erau mai frumoase când era ea acolo. Îmi amintesc, cum într-un an de Crăciun, mama a croşetat câte o căciuliţă viu colorată pentru copiii dintr-un sat. Vă puteţi imagina cu câtă mândrie au purtat acei micuţi ţărani, căciuliţele făcute de mâna unei regine!”

,,În inima mea, întotdeauna am dorit să devin călugăriţă. Dar a fost atât de mult de făcut în România, când eram tânără… Cu ajutorul Domnului am găsit echilibrul, fără a fi neloială trecutului. Am fost capabilă să ascult chemarea lui Dumnezeu şi statornică în alegerea cursei ce mi-a fost pusă înainte”. În 1967 a primit voturile monahale de ascultare, sărăcie şi castitate şi a devenit Maica Alexandra. Binecuvântată cu o forţă spirituală ieşită din comun, Maica Alexandra a încercat să înţeleagă prezenţa divinităţii în această lume. A scris o carte monumentală, ,,Sfinţii îngeri”, începută înainte de a de dedica vieţii monahale. ,,Într-o zi, dis de dimineaţă, când aveam şapte ani, am văzut îngerii. Sânt tot atât de sigură şi azi, cum eram atunci… Îngerii au o miraculoasă realitate. Activitatea lor printre noi a devenit pentru mine o realitate vitală, pozitivă.”(,,Sfinţii Îngeri”, editura Anastasia, 2009) În primele pagini ne spune că în Sfintele Scripturi, prezenţa îngerilor este menţionată de peste 230 de ori. Ne răscoleşte, între copertele cărţii, tristeţea că îngerii au rămas cel mai adesea, elemente de decor pentru Înviere şi Crăciun sau uitaţi undeva în prima rugăciune a copilăriei. Scrie Maica Alexandra: ,,Avem rugăciuni speciale, canoane şi acatiste adresate îngerilor lui Dumnezeu. Totuşi, în general, credincioşii ştiu prea puţine despre ei. Îi ignoră sau, ceea ce este mai trist, nu cred în realitatea lor. Procedând astfel, se lipsesc de mângâierea şi bucuria de a le simţi prezenţa vitală.”

În tot acest timp, Maica Alexandra avea în chilia sa, pe noptieră o casetă mică din aur, crâmpei şi mărturie din viaţa sa de prinţesă. Când a evadat din comunism, după al doilea război, a luat cu sine o fărâmă de pământ românesc. În autobigrafia sa, scrie că soldaţii nu au putut să o privească în ochi, când le-a spus ce conţine preţiosul obiect. În 1991 sufletul i s-a despărţit de trup. Şi-a dorit o cruce simplă, de lemn, românească. În testament a cerut să îi fie îngropată alături, caseta cu ţărână românească. Şi să o ierte cei cărora poate le-a greşit, pentru că nu a vrut să le greşească.

Viaţa Principesei Ileana, devenită Maica Alexandra o impune ca model şi o legitimează în faţa posterităţii. Poate că dacă îi citim cărţile şi ne gândim la personalitatea sa uriaşă, princiară şi duhovnicească, ne vom simţi ceva mai protejaţi. Şi mai puternici.

Sursa jurnal.ro