Una dintre cele mai importante evoluții din istoria omenirii. Tot ce nu știai despre topor și evoluția sa
Topoarele au început să fie folosite cu mai mult de 1 milion de ani în urmă. Inițial acestea erau realizate dintr-o singură bucată fără mâner. Ulterior, oamenii au realizat că pot să atașeze un mâner pentru mai multă putere.
O mare inovație ce a apărut în Epoca Bronzului, între 3000 și 500 Î.Hr., a fost folosirea bronzului și a cuprului în locul pietrei. La început, acestea au fost create în conformitate cu vechiul topor de piatră. În acea perioadă, topoarele erau considerate a fi arme de lux și obiecte ceremoniale.
După un timp, topoare turnare au fost realizate pentru șefii de trib, astfel că acestea puteau să fie copiate și într-o oarecare măsură produse în masă. În Epoca Fierului, între 1000 și 500 Î.Hr., toporul a trecut printr-o altă schimbare. Așa se face că topoarele fără mâner au dispărut și au fost înlocuite cu capete de topor ce aveau o gaură pentru mâner. În același timp, topoarele au devenit mai mari iar lamele mai late.
Imagini ale unor topoare cu două lame au fost descoperite în sculpturi în piatră din Knossos. Este cunoscut faptul că toporul cu două capete a jucat un rol important în cultura minoică și a fost un simbol al puterii. Excavații la palatul din Knossos au scos la lumină o pictură murală a unei femei puternic înarmate, ce avea în fiecare mână câte un topor cu două capete. Aceste două exemple sunt doar o mică parte din simbolurile și reprezentările din societatea minoică.
Potrivit legendelor grecești, Hefaistos l-a lovit în cap cu un topor cu două lame pe Zeus. Ca urmare, din despicătura capului lui Zeus a apărut Atena. Momentul este reprezentat pe un vas atenian ce datează în 560-550 Î.Hr.
Toporul este una dintre cele mai vechi arme din istoria omenirii. Chiar dacă era folosit în mod obișnuit atât ca armă, cât și ca instrument pentru treburile zilnice, topoarele special folosite pentru luptă au început să apară în Epoca Pietrei și în cea a Bronzului.
Sursa: destepti.ro