Vești bune despre vinul roșu

vin rosu

loading...

Veşti bune pentru iubitorii de vin roşu! Cercetătorii de la Universitatea Washington din St. Louis, Missouri, au descoperit că un pahar de vin roşu pe zi creşte fertilitatea în cazul femeilor. Acesta nu este, însă, singurul beneficiu al acestuia.

În cadrul cercetării, oamenii de ştiinţă au investigat efectele pe care alcoolul le are asupra rezervei ovariene a femeilor şi, în acest fel, au descoperit că cinci sau mai multe pahare de vin pe lună au un efect pozitiv asupra fertilităţii femeilor, potrivit GÂNDUL

Ştim deja că vinul ajută la funcţionarea optimă a inimii, însă cercetătorii arată că vinul roşu are, de asemenea, efecte benefice asupra danturii, minţii şi greutăţii corporale.

1. Zâmbeşte! Vinul roşu este prietenul dentistului – Această băutură este cea mai eficientă în îndepărtarea bacteriilor.

2. Ţine la distanţă insectele – Creşterea consumului de vin te ţine departe de muşcăturile de insecte.

3. Îţi menţine mintea ageră – Oamenii care beau un pahar de vin roşu pe zi sunt mai puţin predispuşi la dezvoltarea demenţei şi Alzheimerului, potrivit unui studiu al Institutului Central pentru Sănătate Mentală din Mannheim, Germania.

4. Ajută în timpul naşterii – Vinul roşu alină durere în timpul naşterii.

5. Te ajută să rămâi în formă – Femeile care beau cantităţi moderate de alcool în timpul meselor sunt mai puţin expuse riscului de a deveni supraponderale.

6. Te ajută să trăieşti mai mult – Vinul roşu are această capacitate prin faptul că ajută la suprimarea moleculelor care cauzează inflamaţii.

7. Creşte fertilitatea în cazul femeilor.

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *