Legenda indiană a „Orașului șerpilor”
„Regele Padmavati si regina Vasavadotta doreau mult sa aiba un copil si, pana la urma, ea a ramas insarcinata. Intr-o buna zi, pe cand se gandea nelinistita la evenimentul care urma, soacra ei i-a povestit ca atunci cand ea insasi a fost insarcinata, statea pe o terasa a palatului si privea cerul.
Deodata, o «pasare» s-a repezit in jos si a purtat-o apoi prin aer, lasand-o pe pamant intr-o tara indepartata. Pasarea era cat pe ce sa o devoreze, dar ea a fost salvata de doi tineri rishi care erau zvelti, un cerc luminos raspandea o lumina aurie pe corpurile lor, iar pletele le erau de o frumusete rara.
Acestia i-au spus : «Regina, nu ai frica. Aici este ermitajul lui Vasistha, situat intr-un loc pur, la picioarele Muntelui Oriental.» Acolo ea nascut pe Udayana.
Cand a crescut, Udayana a parasit ermitajul. Pe un lac plin cu flori de lotus si tot felul de pasari, el a vazut niste tineri care nu aveau forma omeneasca si care se distrau. El a inchis ochii si acestia l-au prins si l-au dus in salasul Sarpelui. Acolo era multa lume care nu mai vedea Soarele, Luna, planetele si nicio constelatie si nicio stea, ci doar splendoarea pietrelor-soare si a pietrelor-luna, care risipeau intunericul.
In acel oras nu erau batrani si nici bolnavi, nici cu infirmitati fizice sau morale, ci numai palate incantatoare si in acele frumuseti se auzeau sunetele talgerelor. Acesta era Bhagavata – Orasul Serpilor – care era locuit de fiinte ce traiau o Kalpa. Cu parere de rau, Udayana a trebuit sa plece, fiind condus inapoi in partea de sus a lacului”.
Sustinatorii teoriei Pamantului gol in interior au considerat ca Udayana a fost transportat catre acea minunata civilizatie din Agharta, despre care se spune ca ar exista la sute de kilometri sub picioarele noastre. „Poporul Serpilor” este cunoscut ezoteric ca o rasa neumana ale carei fiinte stranii poseda o imensa intelepciune cosmica.
Sursa: almeea
