Cum întreține vacanța sănătatea
Toată lumea așteaptă cu nerăbdare vacanța, o perioadă prielnică pentru a petrece cât mai mult timp cu familia sau cu prietenii. Însă vacanța nu este doar un prilej de distracție, ci îmbunătățește și sănătatea generală.
Indiferent de locul pe care îl alegeți, la mare sau la munte, aceasta că oferă ocazia de a lua o pauză de la obiceiurile zilnice, de la monotonie sau de la activitățile stresante. Mai multe studii au dovedit că vacanța menține sau îmbunătățește sănătatea. Dacă nu vă permiteți să plecați nicăieri, puteți avea un concediu relaxant și acasă. Puteți ieși la plimbare în parc sau la cinema, iar seara, o vacanță este să vă întâlniți cu prietenii. O carte bună, un film bun, o baie relaxantă, un concert sunt doar câteva modalități de relaxare dacă stați acasă.
Diminuează stresul
Stresul cronic care survine la locul de muncă sau acasă poate duce la oboseală, tulburări de somn și la creșterea tensiunii arteriale. Însă vacanța diminuează stresul și scade nivelul hormonilor asociați cu stresul cronic. În timp, stresul poate determina apariția unor boli cronice, precum bolile autoimune, cardiovasculare sau diabetul.
Crește atenția și concentrarea
Alungarea grijilor de la locul de muncă sau din viața personală se poate realiza cu ușurință printr-o vacanță. Acest lucru este esențial pentru creșterea atenției și îmbunătățirea memoriei și a capacității de concentrare.
Întărește relațiile
Cu tot stresul zilnic, tindeți să puneți relațiile pe care le aveți cu persoanele din jur pe ultimul plan. Vacanța petrecută alături de cei dragi, asociată cu renunțarea la dispozitivele electronice (telefon, laptop, tabletă), vă oferă șansa de a vă întări relațiile cu aceștia.
Mărește speranța de viață
Studiile au demonstrat că persoanele care își iau concedii mai des trăiesc mai mult, comparativ cu cele care nu fac acest lucru. În plus, vacanțele prelungesc viața persoanelor care suferă de boli cardiovasculare.
Îmbunătățește viața sexuală
În loc să pierdeți mult timp verificând mailurile sau mesajele de pe telefon, este recomandat să petreceți mai mult timp în intimitate cu partenerul. O pauză de la factorii de stres, asociată cu creșterea sentimentului de fericire care apare în vacanță, poate să îmbunătățească simțitor viața sexuală.
Previne epuizarea
Dacă sunteți dependent de e-mail sau mesaje, este timpul să luați o pauză. Creierul are nevoie de timp și relaxare pentru a rezolva problemele. Dacă sunteți mereu sub presiune, există riscul să vă epuizați și să nu mai dați randament. Cel mai bine este să vă luați o vacanță pentru a investi în propria persoană.
Crește productivitatea
Timpul liber pe care îl aveți în vacanță vă ajută să vă relaxați mintea și trupul. Acest lucru crește productivitatea, atât la locul de muncă, cât și în viața personală. Într-un studiu recent s-a demonstrat că persoanele care au mers mai des în concediu au avut o rată a demisiei mai mică. În plus, acestea au fost mai apreciate la locul de muncă la întoarcere, datorită productivității și creativității crescute.
Previne depresia
Concediul aduce beneficii mentale atât pe durata acestuia, cât și mult timp după ce vă întoarceți acasă. Riscul de apariție a depresiei a fost scăzut semnificativ la persoanele care au avut mai des vacanțe. În zilele libere, organismul se odihnește și vă veți simți mai fericiți și mulțumiți de viața pe care o aveți.
Sursa: Revista „Farmacia ta”, 2016