Evenimentele viitoare ne pot afecta prezentul?
Suntem cu toții de acord că evenimente trecute ne pot afecta prezentul. Și dacă evenimente actuale ne pot afecta viitorul. Dar câți dintre noi am putea lua în serios ideea că evenimentele viitoare ne pot afecta prezentul?
Timpul se scurge dinspre trecut spre viitor, iar lucrurile nu pot exista decât într-un singur loc, într-un anumit timp… Fals, susțin niște fizicieni de la Universitatea Națională din Australia, publicând concluziile unui experiment în revista Nature Physics.
Pentru a demonstra contrariul, s-au folosit de „Experimentul cognitiv al alegerii întârziate”, a fizicianului de origine americană John Wheler. Teoria acestuia era destul de simplă, urmărind să stabilească când un foton alege să se comporte ca o undă și când nu? Întrebarea a rămas fără răspuns până astăzi. Echipa de fizicieni de la antipozi se pare că a reușit să meargă mai departe.
Astfel, au pregătit o instalație laser, pentru a replica experimentul lui Wheler dar, în loc de fotoni, au folosit atomi de heliu care, deși au masa mai mare decât a fotonului, ar fi trebuit, potrivit savanților, să aibă același comportament. Laserele au fost folosite pe post de „grătare”, unul înaintea celuilalt, cel de-al doilea laser find pornit aleator, în cadrul experimentului.
Rezultatul a arătat că atunci când cele două lasere erau pornite, atomii de heliu s-au comportat mereu ca unde; când al doilea grilaj laser nu era activat, atomul de heliu trecea sub formă de particulă.
Altfel spus, eventuala prezență activă, în viitor, a celui de-al doilea laser părea să determine starea din prezent a atomului. Dacă atomul de heliu „știa” că cel de-al doilea laser va fi activ, trecea ca undă, dacă nu, trecea ca particulă. Dar cum ar putea un eveniment viitor, activarea celui de-al doilea laser în cazul nostru, să determine starea din prezent a atomului de heliu? Timpul ar trebui să ruleze înapoi, sau atomul ar trebui să știe în avans că al doilea laser o să pornească? Sunt doar noi întrebări la care fizicienii vor trebui să ne răspundă. Ceea ce este cert, însă, e faptul că heliul ȘTIA ce se întâmplă în viitor, iar acest lucru îi influența starea prezentă…
Sursa: cunoastelumea.ro